Motto: „…Iartă-mă bunicuţo…ai încredere în mine…nu vreau să ne chinuim amândouă…mă duc la munţii mei, mă duc în castelele mele…printre coloanele mele înalte…Mă cheamă bunicuţo toate, totul mă cheamă…Şi plec pentru că te iubesc…” Cireşarii – Castelul Fetei în Alb
Perioada 02-04.06.2012
Locaţia: Masivul Muntele Mare (Liteni – Cetatea Lita – Muntele Săcel – Muntele Agriş, Muntele Bocului)
Echipa: 5 atacanţi: Alina, Sergiu, Ionuţ, Nicu şi Eu + încă 8 oameni faini: Ana şi Paul din Oradea, Raluca, Ana, Andreea, Paul, Bogdan şi Vlad.
Având în vedere că turele pe care le organizăm împreună cu A.T.A.C şi turele noastre individuale, ne cam ocupă marea majoritate a timpului liber, iar cererile prietenilor, cunoştiinţelor şi al tuturor persoanelor care ne-au contactat şi care sunt interesate de ieşirile în natură, au fost şi sunt destul de multe, ne-am hotărât să ne dedicăm câte un weekend, din când în când, şi să deschidem porţile ieşirilor noastre către toţi cei cu sufletul deschis spre genul acesta de activităţi.
Un lucru interesant este faptul că marea majoritate din persoanele pe care le-am întâlnit în ultimii ani, interesaţi de ceea ce facem, ar fi dispuşi şi chiar îşi doresc să iasă pe munte, însă nu o fac din 3 motive: 1. Nu au cu cine. 2. Nu cunosc foarte bine zonele montane. 3. Lipsa echipamentului.
La ultimele 2 probleme am încercat să răspundem prin proiectele noastre, respectiv programul Rent a Camp (baza de închiriere de echipament montan) şi prin Ora de Drumeţie, însă nu ne vom opri aici. La „Nu am cu cine” am încercat să răspundem prin genul acesta de iniţiative, despre care voi scrie în rândurile ce urmează.
Într-adevăr în lipsa unei legături directe (membru, simpatizant, prieten etc.) cu un club montan, este destul de greu să îţi creezi nucleul şi să-ţi aduni un număr cât de mic de oameni să începi efectiv să te aventurezi. Tocmai din acest motiv consider că genul de iniţiative cum sunt cele ale Asociaţiei Montane Carpaţi prin platforma lor http://www.carpaţi.org, unde orice începător într-ale muntelui se poate înscrie online şi poate să se alăture numeroaselor ieşiri organizate de persoane cu experienţă, este extrem de benefică şi oferă acea soluţie între Asociaţiile montane care se concentrează către membrii proprii şi tur-operatorii turismului de aventură care se îndreaptă către clienţii proprii, şi care completează în final acel segment format din persoane care nu au timp sau posibilitatea de a intra într-un club şi a celor care efectiv nu-şi permit să plătească aceste servicii, oferindu-le posibilitatea de a face acest lucru pe cont propriu, „self-guided” în momentul în care întâlnesc alte persoane din aceeaşi situaţie cu a lor.
Minunat ar fi să ajungem în momentul în care vom puncta pe fiecare nivel şi segment, şi să creăm altele noi, în aşa fel încât să atingem un număr cât mai mare de persoane care să practice activităţi în aer liber. Ar fi extrem de benefic dacă asociaţiile montane ar fi în fiecare oraş, şi nu numai, cu un număr semnificativ de membrii, ar fi minunat dacă ar exista pe fiecare zonă platforme ca a celor de pe carpati.org si ar fi profesionist si util pentru ghizii-montani sau agentiile care oferă servicii ecoturistice si de aventură să aibă cât mai mulţi clienţi, pentru a se putea susţine financiar şi pentru a putea oferi servicii de calitate.
Revenind la pâinea noastră caldă, de la început de iunie, trebuie să amintesc că am dorit să le oferim prietenilor noştrii cât mai multe „mici bucurii”. Tocmai din acest motiv am avut în program vizitarea unei cetăţi medievale, swing-ul pe abruptul unui pârâu de munte, drumeţie, seară folk, admirarea luminilor Clujului seara, iarăşi drumeţie, un super fain foc de tabără şi nu în ultimul rând o scurtă iniţiere în tainele escaladei.
Prima zi a fost una începută puţin mai târziu, deaorece am pornit cu microbuzul Cluj Napoca – Iara de la ora 11:00. Am coborât in satul Liteni de unde începe traseul zile 1, un traseu cu un grad mic de dificultate, dar care are câteva porţiuni care ne testează condiţia fizică, sau care ne-o creează pentru cei care nu o au:)
Am pornit din Liteni eu cu Alina, împreună cu cei 8 membrii ai echipei, înspre direcţia vest, pe un drum de ţară care ne duce pe sub vârful Piatra Mare, către cetatea Lita (traseu despre care am mai scris aici). Cu toate că prognoza meteo nu a fost dintre cele mai optimiste pentru cele 3 zile, am avut parte de o vreme ireproşabilă, şi asta datorită zonei destul de zgârcită în precipitaţii deoarece vârfurile mult mai înalte dinspre vest (Buscat, Pietrele Mărunte, Muntele Mare) care acaparează mult mai uşor norii de ploaie.
În trecutul apropiat traseul Liteni – Cetatea Lita – Moara de Pădure era marcat cu triunghi roşu. Astăzi doar câteva marcaje se mai pot distinge pe anumiţi stâlpi de înaltă tensiune. În schimb am fost surprinşi de tăbliţa nou montată de către cei de la „Centrul Ecologic Green Area”, în urma proiectului „Cavaler în ţara mea” care are ca şi scop promovarea unor cetăţi medievale din România. Ideea este bună, însă din păcate în afară de acel panou, nu am mai gasit absolut nici o informaţie despre cetatea Lita, în situaţia în care panoul a fost pus exact în locul până unde se poate ajunge cu automobilul iar cetatea era la 2 km, fără absoulut nici o semnalizare sau informare despre aceasta. Vorbim aici despre proiecte cu finanţare europeană de zeci de mii de euro. Să revenim.
La prima intersecție drumul din Liteni, cotește în dreapta și în stânga Vf. Piatra Mare; noi urcăm domol pe drumul din stânga, facem o scurtă pauză, admirăm peisajul şi deschiderea înspre nordul munţilor Trascău, respectiv asupra Cheilor Turzii. Un amănunt ce trebuie menţionat este că 3 dintre atacanţi, adică Nicu, Sergiu şi Ionuţ au venit mai repede, cu maşina personală şi deja ne aşteptau cu coarda pregătită pentru SWING. Am lăsat odihna pentru diseară şi am pornit hotărâţi înspre aceştia. Verdele crud, peisajul, aerul curat şi mireasma florilor de primăvară ne oferă un interesant sentiment de fericire.
După încă 15 min drumul cotește la drapta, și după încă 150-200 m am început să ne bucurăm de deschiderea de care avem parte în prim plan cu Cetatea Lita, şi în fundal Muntele Agriş, şi pădurile puţin umblate ale acestei zone ale Apusenilor. Este o privelişte minunată, iar cetatea se poate admira cel mai bine din această poziţie. Descrierea sa în mai multe articole de specialitate, comparată cu un cuib de vulturi, este perfect legitimă.
Facem o oprire scurtă pentru câteva poze şi ne grăbim pentru a o putea admira de mai aproape. Istoria cetăţii este destul de zbuciumată, ce ştim este că ofcial a fost datată în anul 1324 cu numele de „Castrum Leta” şi că a trecut prin mâinile mai multor domnitori. Mai ştim că după invazia tătară asupra Clujului din 1241, centrul militar a fost mutat pentru câţiva ani la Cetatea Lita. Cetatea a trecut şi prin „mâna” lui Iancu de Hunedoara, care a dăruit-o verişoarei sale, iar punctul cumlminant este distrugerea unei mare părţi a cetăţii, datorită unei explozii de pulbere din subsoluri la data de 12 februarie 1562 în urma unui asediu.
Legendele sunt şi aici la ele acasă, locuitorii zonei susţinând că defapt denumirea adevărată ar fi Cetatea lui Gelu, iar acesta şi-a clădit zidurile pe bazele unei cetăţi dacice şi astfel istoria acestui loc ar fi cu mult mai veche decât o cunoaştem noi din puţinele informaţii. Totuşi aceasta este doar o legendă, neconfirmată, însă anumiţi istorici spun că viitoarele tehnologii o să poată descoperi dacă avem de-a face cu o legendă bazată pe fapte reale, sau amprenta voievodului român este doar un mit îndepărtat, care nu are legătură cu realitatea.
Totodată în rândurile localnicilor circulă zvonul cum că Gelu ar fi avut aşa zisele „ascunzători” în stâncile de deasupra cetăţii, Stâncile Ciobanului, unde îşi adăpostea comorile în vreme de război. În acelaşi timp găurile de aerisire din interiorul cetăţii, din care se poate auzi încă ecoul, confirmă existenţa unor încăperi subterane, astupate de-a lungul anilor de căderea zidurilor, şi care ar fi defapt vechile beciuri ale cetăţii, neexplorate încă de cercetători. Toate aceste legende nu fac altceva decât să încarce cu mister şi poveste această zonă pitorească a Munţiilor Apuseni, puțin cunoscută publicului larg.
Drumul nostru a început să coboare către cetate. Lăsăm Stâncile Ciobanului în stânga noastră, și coborâm pe potecă tot timpul cu cetatea în prim plan. Între timp ne-am întâlnit și cu colegii noștrii, Sergiu, Ionuț și Nicu care verificau traseele de cățărat din zona Șirul Pietrelor, stâncile de deasupra cetății.
În 10 min ajungem la baza cetății, unde ne lăsăm bagajele și urcăm printre ruinele acesteia, până sus la locul de belvedere. O oră de la plecarea din Liteni. Ne-am mișcat bine.
După un scurt popas la cetate, facem și poza de grup și pornim iarăși la drum, strângând după noi și gunoiul altora, mai puțin interesați de frumusețea acestui loc, și coborâm prin pădure pe poteca ce duce în satul Moare de Pădure. Pe acest traseu, avem montată și coarda de swing, o surpriză și o noutate pentru noi toți. Este un loc prielnic pentru balans în coardă, deaorece pârâul ce curge în paralel cu poteca, a săpat un mini-defileu spectaculos.
A fost o distracție pe cinste, un shot de adrenalină pentru toată lumea. Cu o coardă de alpinism, o carabă și un ham, am avut parte de câteva senzații unice.
După ce toată lumea a încercat swing-ul de câte două ori, am continuat coborârea spre Moara de Pădure. Această porțiune este una foarte frumoasă. Pe lângă defileul săpat de pârâu în drepata potecii, străbatem o pădure veche de fag care ne duce cu gândul spre vremuri de mult apuse. Nu știu dacă are vre-o legătură cu poziționarea cetății în apropiere, dar aceste păduri au un farmec aparte. Rar se întâmplă să întâlnști alte persoane, singurele sunete de care te bucuri fiind sursurul pârâului, foșnetul frunzelor și ciripitul păsărilor. În momentul în care vei ajunge, și tu, în aceste locuri, vei ști la ce mă refer.
Odată ajunși la drumul de Valea Ierii am oprit la un magazin sătesc pentru o scurtă aprovizionare, după care am continuat pregătindu-ne psihic şi moral de urcuşul pieptiş pe care îl vom avea de înfruntat. De pe drumul asfaltat facem stânga după 300 de m, şi intrăm pe Valea Huzii, trecem pe lângă o veche unitate militară şi lăsăm drumul forestier ce urcă spre Muntele Săcel, Muntele Filii şi Muntele Bocului şi urcăm drept înainte, pe un drum de care, prin pădure de fag, care ne scoate în serpentine pe culmea deasupra satului Muntele Săcel, la altitudinea de 1000m.
A fost o urcare greoaie, având în vedere greutatea rucsacilor şi urcarea „dintr-o dată”, dar am dus-o la capat foarte bine. Odată ajunşi sus am reuşit să ne bucurăm de priveliştile pe care această ascunsă culme ni le oferă înspre est. Un frumos punct de belvedere, în depărtate admirând Cheile Turzii, iar în apropiere pe dealul din faţă, Cetatea Lita şi ale sale stânci pe care le-am lăsat în urmă cu vreo 2 ore.
Ţinând poteca tot înainte, ajungem la bisericuţa pitoresc amplasată într-o mică şa. Deacolo am mai parcurs 10 min pe drumul de sat şi am ajuns la cabană, unde ne-am despachetat, am montat şi tabăra mobilă, am mâncat mâncarea pregătită de colegii noştrii de asociaţie care au ajuns mai repede: Alina, Sergiu, Ionuţ, şi ne-am bucurat de o noapte cu lună şi muzică folk.
A doua zi dimineaţa, după o trezire ca la carte făcută de frumosul nostru prieten „Albu” ciobănescul carpatin, am început pregătirea pentru drumeţia pe care urma să o parcurgem în orele ce urmau.
Un traseu de dificultate medie, între 4-8 ore cu diferenţă de nivel de peste 800 m. Nu avem în zonă obiective turistice renumite sau extrem de spectaculoase, însă avem linişte, şi o sălbăticie pe care greu o mai înâlneşti, sau pentru care trebuie să te strofoci să o întâlneşti. Păduri neumblate, stânci neexplorate încă de turişti, cunoscute doar de un număr restrâns de localnici şi poieni verzi, parcă scoase din poveştile cu haiduci.
Am pornit pe Valea Sălaşelor printre nişte chei mici, un grup de stânci sculptat de ape şi de vremuri, care au un mister şi o frumuseţe aparte, datorită accesibilităţii lor şi datorită sălbăticiei din jur. Am continuat prin poiana lui Dumitru, prin locul zis la Ciora, şi am continuat înspre Muntele Agriş pe un drum forestier. În cele din urmă am ieşit sub Vf. Agriş în Poienile numite La Steuini, nişte poieni izolate în mijlocul unor păduri de brazi seculare, departe de orice aşezare.
De la Steuini am coborât tot pe forestier până pe Valea Huzii, unde am întâlnit vechiul marcaj Dungă Albstră (DA), singurul marcaj din zonă şi care uneşte Vechea Cabană Muntele Filii de Hotel Alpin Băişoara. De pe Valea Huzii am urcat în mini staţiunea Muntele Bocului, un loc cochet, cu o poziţionare foarte darnică, bucurându-ne de privelişti minunate în toate părţile.
Am ţinut încă pentru câţiva kilometrii creasta Muntelui Filii, după care am coborât prin pădure în apropierea satului Muntele Săcel de unde ne-am îndreptat către cabănuţă.
A fost o ieşire frumoasă, care ne-a deconectat şi ne-a oferit simpla plăcere de a de bucura de natură în adevăratul sens al cuvântului. Stâncile, poveştile, potecile prin pădure, poienile şi punctele de belvedere au fost atracţile zilei.
Seara ne-a prins la masă savurând Gulaşul cu cârnaţ gătit de Alina şi Ionuţ, şi a urmat o ultimă noapte „de munte”, la lumina unuia dintre cele mai spectaculoase focuri de tabară la care am asistat vreodată.
Tot în ultima seară am făcut o plimbare să vedem Cluju! Din locul în care este situată bisericuţa pe lângă care am trecut şi în prima zi, la 10 min de cabană, avem o deschidere înspre Cluj. În noapte luminile vechiului oraş, sunt adevărate focuri vii, care ne încântă de fiecare dată ochiul şi ne oferă nişte nopţi ce doresc a fi amintite peste ani.
Ziua 3 care a fost şi ultima, a fost ziua în care ne-am întors pe acelaşi traseu la cetate. Ne-am permis o mică leneveală până pe la ora 9:30 după care am împachetat şi ne-am îndreptat către cetate, acolo unde 3 atacanţi erau deja pentru a pregăti traseele de căţărat.
Şi uite cu această ocazie pentru mulţi dintre cei prezenţi a fost prima experienţă cu stânca. După o scurtă sesiune de informare despre asigurare şi echipament, s-a început exerciţiul practic.
Traseele au fost puţin cam grele pentru început, (5, 5+) dar a meritat efortul. După ce a încercat fiecare să-şi descopere abilităţile de căţărător, am luat o scurtă pauză şi ne-am îndreptat către Liteni, de unde trebuia să luăm autobuzul către Cluj, şi uite aşa se termină frumoasa noastră experienţă.
Odată ajunşi în Cluj, feedback-ul primit de la participanţi a fost unul pozitiv, şi asta m-a bucurat extrem de mult. Pentru mulţi a fost prima experienţă serioasă cu muntele, iar faptul că toată lumea a trecut cu brio de toate activităţile şi cel mai important, că s-au simţit bine şi îşi doresc cât mai des repetarea acestor experienţe, nu ne poate face decât să spunem că ieşirea per-total a fost un real succes.
Să sperăm că vom avea succes încontinuare şi că vom putea pune umărul, în limita posibilităţilor, la dezvoltarea turismului activ şi responsabil din România.
Pe curând!
Mai multe fotografii pe profilul de picasa: https://picasaweb.google.com/100181293539388931824/HaiCuATACPeMunteInceputDeIunieInMasivulMunteleMare