Una dintre ideile de prioiect pe care am dorit încă de la început să le punem în practică alături de A.T.A.C. a fost acela de a creea o structură prin care să putem ajunge la copiii până în 18 ani din judeţul Cluj, cu un program educativ care să se bazeze în principal pe subiecte ce ţin atât de turism activ cât şi de importanţa protejării mediului înconjurător.
Am crezut şi vom crede în continuare că o soluţie fiabilă, la îndemâna resurselor noastre actuale, care să rezolve mai multe probleme stringente ale societăţii noastre (dezvoltarea copiilor într-un mediu sănătos, dezvoltarea durabilă a turismului activ respectiv al ecoturismului, conservarea şi protejarea mediului înconjurător) ar fi posibilă prin educarea copiilor de la o vârstă cât mai fragedă în acest spirit natural. Beneficiile fizice, psihice, spirituale ale unui stil de viaţă activ în natură, creşterea responsabilizării faţă de mediu prin contactul direct cu acesta, sunt nişte factori extrem de importanţi care se pot tranforma într-o adevărată sursă modelatoare a comportamentului uman. Dovada clară pentru acest lucru fiind chiar practicanţii acestor activităţi, care sunt cei mai aprigi apărători şi promotori ai ecologiei!
Acestea fiind spuse, voi prezenta primul pas făcut în acest sens de către Asociaţia pentru Turism Activ Cluj (A.T.A.C.) prin proiectul: „Ora de Drumeţie”, având sloganul Săntate in Aer Liber!
Proiectul „Ora de Drumeţie” se doreşte a fi o suită de întâlniri periodice, desfăşurate sub forma unor prezentări, proiecţii sau dezbateri libere pe teme ca:
– importanţa practicarii de activitati in aer liber
– beneficile practicarii de activitati în mijlocul naturii (beneficii medicale, sociale, a dezvoltării personalităţii, uşurarea luării decizilor responsabile, etc.)
– prezentarea culturii drumeţiilor montane ca variantă ideală pentru atingerea beneficilor si evitarea problemelor evidentiate mai sus
– tehnici de realizare a drumeţiilor (echipament necesar, modalităţi de campare, orientare turistică, tehnici de supravieţuire, etc.)
– identificarea şi evitarea riscurilor ce pot intervenii în practicarea activităţilor în aer liber
– prezentarea de jocuri şi activităţi sociale care să întărească socializarea, integrarea persoanelor de orice fel şi omogenizarea grupurilor
– proiecţii foto şi video cu obiective turistice posibil de vizitat în România. Oferirea de informaţii ce ţin de geografia zonelor acestor obiective.
– prezentarea sporturilor ce se pot realiza în mediu montan,
– necesitatea protecţiei naturii şi modalităţi de adoptare a unui comportament corect ecologist.
Fotografii de pe parcursul proiectului:
Puţini timizi la început, însă cu rezultate vizibile după:)
Făcând schimb de contacte
Să începem cu începutul:)
Proba practică:
Mihai explicând reglarea rucsacului:
Ionuţ susţinând teoria impermeabilităţii la bocanci:)
După mai multe întâlniri în cadrul liceului, ne-am hotărât că a sosit momentul răsplatei: Drumeţie la munte!
Am decis să facem o scurtă ieşire în zona Masivului Vlădeasa, mai exact la Cascada Vălu Miresei unde avea loc în acele zile Cupa Răchiţele – Campionatul Naţional de Escaladă pe Gheaţă.
Cu această ocazie am putut urmări evoluţia unor renumiţi căţărători la nivel naţional.
Şi nu în ultimul rând o scurtă drumeţie către Pietrele Albe.
O zăpadă care nu s-a zgârcit şi de care am profitat pe îndelete:)
Ieşind din nămeţi.
Pietrele Albe zărite prin ceaţa deasă.
Şi întoarcerea către Răchiţele.
În închieiere voi posta un filmuleţ cu această ieşire făcut de profesorul Tomaş Vlad, prilej prin care îi mulţumim lui şi colegei sale, profesoarei Raluca Luchian, pentru ajutorul acordat pe tot parcursul desfăşurării Orei de Drumeţie.
Felicitari pentru articol, scriere si structura!
Mersi Ionuţ!
Felicitari Marius, atat pentru articol cat si pentru proiect si initiativa! Va doresc succes in continuare!
Mulţumim frumos Annamaria! Să fiţi sănătoşi că ne vedem curând:)
Frumos scris pentru o initiativa de laudat in cadrul comunitatii Clujene. Sa fiti sanatosi, voiosi si (bineinteles) entuziasti in continuare!
Mersi Marius! Sănătoşi să fim!
Felicitări, Marius şi mult succes în continuare. O să-mi permit să popularizez aactivitatea voastră şi acest articol de prezentare, dacă nu te superi.
Nu ma supar, chiar iţi mulţumesc! Doamne ajută!
Felicitari! E super buna ideea, daca nu te superi, poate o voi prelua si eu la Medias 😀 Ma bucur ca sunt multi oameni care incearca sa faca ceva pentru adevarata educatie 🙂
Mult succes in continuare!
Multumesc Anamaria pentru părere! Nu mă voi supăra, chiar din contră, doresc să se organizeze cât mai multe proiecte de genul acesta, doar aşa se va creea o schimbare la nivel naţional. Succes şi ţie!