Data: 26-29.04.2012
Locația: Munții Apusenii – Grupa munoasă Masivul Muntele Mare
Traseu: Zi 1- Someșul Rece – Cariera Corabia – Cătunul Păltinei – Culmea Păltinei – Balta – Dobrin.
Zi 2 – Dobrin – Vf. Cornului – Cantonul Șoimu – Caps – Valea Ierii
Echipa: Alina Pușcaș și Marius C. Popa
În rândurile ce urmează voi prezenta tura făcută la sfârșitul lui aprilie în Masivul Muntele Mare, un traseu ma puțin cunoscut publicului larg, însă spectaculos și pitoresc în același timp, care te îndrumă pe culmile munților Apuseni, până în apropierea Muntelui Mare. Punctele de belvedere în toate direcțile, cătunele izolate de pe parcursul traseului, potecile prin pădurile sălbatice (din fericire încă rămase în picioare) ale extremității vestice a județului Cluj, fauna, și flora cu minunatele covoare mov, acele brândușe de sfârșit de aprilie, sunt câteva din principalele atracții ale zonei respective.
Pentru familiarizare avem harta 3D a traseelor și a zonei respective.
Traseu: Zi 1- Someșul Rece – Cariera Corabia – Cătunul Păltinei – Culmea Păltinei – Balta – Dobrin.
Detalii tehnice: Distanța-aprox. 24 km, Diferență de nivel urcată-aprox. 1500 m, Altitudine maximă: 1556 Cătunul Dobrin, Durată: aprox. 10 h
Am pornit din autogara Cluj-Napoca la ora 07:00 până în Gilău, de unde am luat ocazie până în Someșul Rece. În jurul orei 08:15 min, eu și Alina am început aventura, urcând pe valea Someșului Rece.
După o oră de drum, lăsăm Someșul Rece și începem urcușul în stânga, către cătunul Păltinei.
Urcând spre cătunul Păltinei, ne-am făcut un prieten, pe Skipy un câine care a venit după noi din Someșul Rece, cu toate că șchiopăta la lăbuța din față stânga. A fost un prieten de nădejde chiar dacă la fiecare pată de umbră se trântea jos și odihnea.
Tot urcând, am lăsat în dreapta noastră cătunul Arsuri, și ne uitam nerăbdători către culmea Păltinei, care se poate observa în stânga imaginii.
În spate lăsăm stâncile Carierei, și impunătorul munte Ijar care desparte valea Someșului Rece, cu cea a Someșului Cald.
Tot urcând, avem ocazia să admirăm și Muntele Rece, acest sat răsfirat pe kilometrii întregi. Pe aici trece și drumul care unește Someșul Rece cu Valea Ierii, prin cătunul Plopi.
Drumul e lung, și Skipy stă la umbră…
Lasând în urmă Păltinei și casele din Muntele Rece, urmăm drumul ce ne duce pe culme, și întâlnim în față, pitoresc așezată, Mănăstirea Rîșca și al său cătun.
În depărtare, la sud-vest, Muntele Mare încă cărunt, își face apariția, ocupând podiumul pentru cel de-al treilea vârf din Apuseni cu o altitudine de 1826 m.
La nord-vest, în depărtare un alt medaliat, locul doi pentru cel de-al doilea vârf din Apuseni: Vlădeasa 1836 m.
După multă visare și peisaje minunate, ne trezim la realitate: partea ascunsă este întotdeuna și cea defrișată.
La finalul Culmii Păltinei, am fost nevoiți să coborâm către cătunul Balta, pe niște poteci uitate, făcându-ne loc prin desiș cu voie bună și cu ambiție. O porțiune dificilă, însă trebuie specificat că a este vorba de un traseu nemarcat. Având în vedere că marcajele turistice în acea zonă sunt practic inexistente, teoretic ele există pe alocuri doar pe documentațiile vechi, am decis să taiem pădurea pe o cărăruie făcute de animale. Totul a fost în regulă cu o mică excepție; vorbind cu Alina care era în spatele meu, nu eram atent unde calc, și am fost la câțiva centimetri de a călca o viperă. A fost un shot de adrenalină pe care nu doresc să-l repet de prea multe ori. S-a ferit, cu toate că avea posibilitatea să mă muște, și încet sa târât în desișuri. A fost mai mult un pui decât o viperă în maturitate, dar oricum ar fi avut suficient venin încât să am nevoie urgentă de medicamentație. Mă bucur că totul s-a terminat bine atât pentru mine cât și pentru ea, și a fost unul dintre momentele în care mi-am dat seama de importanța bețelor de trekking în astfel de situații.
Cătunul Balta
Raiul tăietorilor de lemne. Din fericire, dacă este lăsată în pace, și nu este distrusă total, natura are puterea să se vindece. Fără vre-un fel de plan de reâmpădurire al autorităților locale, m-am bucurat când am vazut un număr foarte mare de braduți care au prins și care ofereau o mică pată de culoare în acel tablou gri.
Alternând peisajele superbe cu porțiunile defrișate, am ajuns iarăși într-un loc ce ne-a acaparat atenția. Satul Măguri în apropiere și stațiunea Mărișel în plan secund. Și nu în ultimul rând, covoarele de brândușe…
Puțină răcoare…
Cu Muntele Mare în prim plan, și cu încă 1 km până la cătunul Dobrin.
După 10 ore de la plecare, ne găsim ajunși în cătunul Dobrin. Campăm rapid, ne pregătim bine meritata supă la plic și admirăm bisericuța din lemn care face parte atât de natural din acel peisaj montan sălbatic dar împăciuitor.
Un punct de belvedere excepțional în direcția vest din locul bisericuței.
Muntele ne oferă înainte de culcare încă un cadou. Ne ducem la culcare, însă nu înainte să urmărim împreună unul din cele mai frumoase apusuri, și asta datorită în principal farmecului locului; o liniște deplină cu misterioasa negură care începea să se lase încet pe pădurile de vest.
Zi 2 – Dobrin – Vf. Cornului – Cantonul Șoimu – Caps – Valea Ierii
Detalii tehnice: Distanța-aprox. 19 km, Durata 7 h, Diferență de nivel coborâtă, aprox 1400 m.
A doua zi dimineață, am pornit pe traseu în jurul orei 09:00 cu punct final la destinație, Valea Ierii. Nu mare ne-a fost mirarea când ni s-a arătat, ( i se poate vedea puternic în depărtate conturul) medaliatul cu aur al Munților Apuseni, Vf. Cucurbăta Mare sau Vf. Bihor cu ai săi 1849 m.
Casele cătunului Dobrin, în marea parte a anului sunt părăsite. Acestea sunt locuite doar vara, când oamenii urcă cu oile în munte. Casele cu ușile deschise și ferestrele deschise, parcă își așteaptă stăpânii.
Am început coborârea spre Valea Ierii pe culmea Muntelui Cornu, situat între Valea Calului și Valea Șoimului. Un drum lejer, prin pădure, admirând mereu silueta Muntelui Mare
Mergând liniștiți prin pădure am avut plăcerea și surpriza de a-l înîlni pe pădurarul locului, domnul Buș Ioan, care stătea la pândă deoarece ne-a confundat cu niște „răufăcători din Măguri-Răcătău” care după spusele dânsului nu „odihneau de la furat lemne nici în Sfânta Duminică .” Am stat puțin cu dânsul la câteva povești, ne-a confirmat traseul și nu ne-am despărțit până când acesta nu ne-a urat cu inima bună să ne întoarcem prin acele locuri. Trebuie să recunosc că am fost plăcut impresionat când am văzut că mai există pădurari care sunt interesați de soarta pădurilor.
În coborârea noastră, am mai întâlnit câțiva oameni de-ai locului, câteva stâni, și drumul nostru se scurgea încet și sigur pe acele poteci și poieni extrem de frumoase datorită pustietății lor. Aveau un farmec aparte, nici un îți puteai imagina că la doar 30 de min coborâre, pe vale, dragii noștrii compatrioți erau cu boxele date la maxim, înconjurați de peturi, veniți „la” munte în apropierea celebrei zile de 1 mai.
Cătunul Cerc, de deasupra satului Caps se vede în depărtare. Pe culmea din dreapta, ascuțit este vârful Ghergheleu care urcă abrupt din Valea Ierii.
O coborâre abruptă cu râul Iara în față și râul șoimului în parte dreaptă. Încă zăpada de pe Muntele Mare ne tragea cu ochiul.
Am terminat această ieșire admirând casele de pe Valea Ierii, gândindu-ne la locurile frumoase pe care le-am văzut și cu speranța unei viitoare reântoarceri.
Valea Ierii
Ne vom întoarce negreșit…
Faina descriere, Marius. Si pozele is foarte faine. Eu chiar am mers azi sa cumpar un teren in catunul Paltinei, asa ti-am gasit si blogul. Am fost impresionat cat de misto poate sa fie zona. Sper sa ma inteleg cu proprietarul si sa fac tranzactia, apoi imi construiesc o cabana mica acolo sa fug de Clujul aglomerat.
Bafta!
Buna Mihai! Multumesc pentru aprecieri. Intr-adevar este o zona frumoasa. Sper sa reusesti sa te intelegi cu proprietarul si in viitorul apropiat sa-ti vezi realizata si cabanuta. E un loc perfect pentru refugiu de aglomeratia Clujului, iar bisericuta din Risca care se vede de mai sus este absolut minunata. Iti transmit calde salutari. Numai bine!